Nu sunt multumita. Nu voi fi niciodata. Asta imi este firea si nu o pot schimba. Pot fi multumita aparent sau superficial. Niciodata pe deplin. Ma iubesti si imi spun ca te iubesc. Atunci de ce nu las totul pentru tine? De ce nu ma faci sa simt ca nu mai am nevoie de nimeni atat timp cat te am pe tine? De ce atunci cand ma iei de mijloc si iti coboara mana, nu ma faci sa simt fiori din cap pana in calcaie? De ce nu ma faci sa imi doresc sa fiu a ta?
Vad cum te doare si cum te consumi, cum in tine exista ceva ce iti termina fiecare coltisor de suflet, cum cauti in privirea mea o urma de iubire si intelegere. Vrei sa te iau in brate si astfel sa iti dau viata din nou, sa te sarut pentru ca numai astfel iti gasesti linistea. Stii ce simt in momentul ala? O placere aproape sadica. De ce? Pentru ca nu meriti statutul de barbat.
Stii de ce am nevoie? Am nevoie de un barbat care sa fie la picioarele mele. Sa lase totul pentru mine. Mama, tata, casa, tot. Dar sa nu arate. Sa ma iubeasca pe mine si numai pe mine dar sa nu stiu. Sa-mi stie cele mai efemere ganduri si sa-mi indeplineasca cele mai sublime dorinte dar sa faca sa para o coincidenta ca le-a ghicit. Sa-mi citeasca sufletul prin ochi si sa-l aline atunci cand e cazul. Sa poata sa-mi spuna Te iubesc dintr-o singura privire care sa ma dea peste cap si sa ma faca sa-l doresc. Sa nu ma plictiseasca. Sa apara la o intalnire oarecare cu un boboc de trandafir rosu cu coada taiata, ascuns in buzunarul din interior al hainei pe care sa-l strecoare in buzunarul gecii mele. Iar ca multumire sa nu astepte o imbratisare si niste cuvinte care oricum nu exprima nimic ci sa se bucure la un zambet si o sclipire in ochi. Sa ma certe cand gresesc in lume, sau in orice din afara relatiei, dar cand ii gresesc lui sa ma lase sa ma cert singura. Sa ma invete cand nu stiu, sa ma ridice cand ajung la pamant, sa nu ma lase sa plang. Sa aiba incredere in mine. Sa fie barbat cu adevarat , pana in cele mai adanci ganduri ale sale. Sa-si sustina punctul de vedere pana la capat. Sa stie sa se impuna dar sa stie cand sa lase de la el. Sa nu se injoseasca niciodata in fata mea pentru ca asta ma indeparteaza mai mult decat orice altceva. Sa ma insele dar sa nu stiu si sa nu ma afecteze. Sa stie sa-mi dea drumul in asa fel incat sa fie sigur ca ma voi intoarce. Sa fie inteligent, sa para ca are raspunsuri la toate intrebarile mele. Sa nu se planga la mine decat atunci cand mai are 1cm si cade, iar atunci nu-l voi lasa sa ajunga jos, ci il voi prinde si imi voi dedica fiecare secunda din timpul meu, imi voi folosi toata puterea mea sa-l ridic inapoi.
Vad cum te doare si cum te consumi, cum in tine exista ceva ce iti termina fiecare coltisor de suflet, cum cauti in privirea mea o urma de iubire si intelegere. Vrei sa te iau in brate si astfel sa iti dau viata din nou, sa te sarut pentru ca numai astfel iti gasesti linistea. Stii ce simt in momentul ala? O placere aproape sadica. De ce? Pentru ca nu meriti statutul de barbat.
Stii de ce am nevoie? Am nevoie de un barbat care sa fie la picioarele mele. Sa lase totul pentru mine. Mama, tata, casa, tot. Dar sa nu arate. Sa ma iubeasca pe mine si numai pe mine dar sa nu stiu. Sa-mi stie cele mai efemere ganduri si sa-mi indeplineasca cele mai sublime dorinte dar sa faca sa para o coincidenta ca le-a ghicit. Sa-mi citeasca sufletul prin ochi si sa-l aline atunci cand e cazul. Sa poata sa-mi spuna Te iubesc dintr-o singura privire care sa ma dea peste cap si sa ma faca sa-l doresc. Sa nu ma plictiseasca. Sa apara la o intalnire oarecare cu un boboc de trandafir rosu cu coada taiata, ascuns in buzunarul din interior al hainei pe care sa-l strecoare in buzunarul gecii mele. Iar ca multumire sa nu astepte o imbratisare si niste cuvinte care oricum nu exprima nimic ci sa se bucure la un zambet si o sclipire in ochi. Sa ma certe cand gresesc in lume, sau in orice din afara relatiei, dar cand ii gresesc lui sa ma lase sa ma cert singura. Sa ma invete cand nu stiu, sa ma ridice cand ajung la pamant, sa nu ma lase sa plang. Sa aiba incredere in mine. Sa fie barbat cu adevarat , pana in cele mai adanci ganduri ale sale. Sa-si sustina punctul de vedere pana la capat. Sa stie sa se impuna dar sa stie cand sa lase de la el. Sa nu se injoseasca niciodata in fata mea pentru ca asta ma indeparteaza mai mult decat orice altceva. Sa ma insele dar sa nu stiu si sa nu ma afecteze. Sa stie sa-mi dea drumul in asa fel incat sa fie sigur ca ma voi intoarce. Sa fie inteligent, sa para ca are raspunsuri la toate intrebarile mele. Sa nu se planga la mine decat atunci cand mai are 1cm si cade, iar atunci nu-l voi lasa sa ajunga jos, ci il voi prinde si imi voi dedica fiecare secunda din timpul meu, imi voi folosi toata puterea mea sa-l ridic inapoi.
